Proiect inițiat de ASOCIAȚIA ”DIN GRIJĂ PENTRU COPII” și susținut de Asociația Română de Educație în Alergii și Asociația ”Lumea Emei”

Despre proiect

În spital, pe lângă durerea fizică a copilului pacient și durerea sufletească a părintelui aparținător, mai există ”dureri” despre care se vorbește mult, dar în fața cărora ne simțim deseori neputincioși! Vorbim despre condițiile de spitalizare, comunicarea uneori limitată medic- pacient, mâncarea din spital!

Subiecte grele pentru părinți și copii deopotrivă, despre care ne-am dori să vorbim mai puțin, dar pentru care am hotărât să facem mai mult. Așa a apărut proiectul GUSTOS ȘI SĂNĂTOS ÎN FARFURIA DIN SPITAL.

Din grijă pentru copii, cu gândul la bunăstarea lor fizică și emoțională, ne dorim să aducem o schimbare în bucătăriile spitalelor de pediatrie. Sunt 11 la număr în toată țara. Începem ușor, cu un proiect pilot într-un spital de pediatrie din București. Vom presăra culoare și gust în meniurile din spital astfel încât chiar și micii mofturoși, dar mai ales copiii cu patologie alimentară să fie hrăniți corespunzător.

SCOPUL PROIECTULUI

Toate fondurile stânse din acțiunile pe care le vom face în cursul acestui an vor fi direcționate pentru proiectul GUSTOS ȘI SĂNĂTOS ÎN FARFURIA DIN SPITAL, proiect inițiat de ASOCIAȚIA ”Din grijă pentru copii” și implementat cu sprijinul Asociației Române de Educație în Alergii și al Asociației ”Lumea Emei”. Scopul programului este de a îmbunătăți prin gust și calitate nutrițională meniurile copiilor spitalizați.

 

CE NE PROPUNEM?

Realizarea unor cursuri tehnice de gătit pentru personalul din spital, cu implicarea unui chef bucătar și a specialiștilor în gastronomi

Sesiuni de consiliere în dietetică și nutriție, având drept scop ca preparatul finit să fie atât gustos, cât mai ales nutritiv; avem ca scop informarea personalului din bucătăria spitalului despre metode corecte de gătit astfel încât alimentele să nu-și piardă proprietățile

Suplimentarea costului meniului unui copil cu ajutorul partenerilor (prin produse)

Utilare cu aparatură de specialitate acolo unde sunt lipsuri; aparatura specifică unei bucătării este importantă pentru personal, de aceea, cu ajutorul specialiștilor vom lua cele mai bune decizii în ceea ce privește aparatura și ustensilele folosite

Etichetarea preparatelor și schimbarea modului de transportare a porțiilor de mâncare în saloane

Consilierea în legătură cu prepararea mâncărurilor pentru copiii care suferă de patologie alimentară – intoleranțe, alergii, obezitate infantilă. Medicii implicați în proiect și specialiștii în gastronomie fac echipă cu dieteticianul spitalului și trasează reguli pentru această categorie specifică

INITIATOR PROIECT

PARTENERI PROIECT

CONTACT

Ne puteți ajuta să aducem gust și culoare în farfuriile copiilor internați! Pentru parteneriate și susținere, vă rugăm să ne contactați prin intermediul formularului de mai jos.

10 + 6 =